cine sunt mai frumosi... oamenii? ploaia?

Am traversat ingandurat ploaia dupa o zi oarecum deosebita, sarut dumnezeiesc pe ochii larg deschisi ai Genevei. A fost cald. Ideile au inceput sa se topeasca si sa cada lin la pamant. Inevitabil.

Dupa un sir de scrisori de motivatie, infasurat de pixelii marilor asteptari, am stat pe treptele ploii, am muscat din trupul ei fragil.

Beatrix a fost trista. Ecouri. Iz de medicamente. Scari amintind de spirala ADN.

Sunt gene din relatii anterioare care se imprima in trupul inca mut al fatului. Incredibil. Demonstrat stiintific. Oamenii sunt niste ploi blocate in contiguitati extreme. Stari, stari.

Am revenit cu parul strapuns de ploaie, ca sa-mi iau haina de pixeli.

As vrea sa te vad scriindu-ti poezii pe omoplat, cu ieroglife, cu sange si ploaie. Nu vezi cum iti roiesc ingerii in camera, inca nu au gasit curajul de a te saruta pe gura.

Unde vom fi noi peste cinci ani? Undeva pe tidva plesuva a planetei, cu haina de pixeli imprimata adanc in creier, privind ploile din custi de beton cu aceeasi irisi plini de visare.

Si cu un volum de Cioran la capatai. Restul e un vag silogism.

Iubesc efemerul din ploiele de vara...