Alice

stau intre perezii livizi ai constiintei tale obtuze gravand poeme cu unghia pe retina de mucegai a timpului

labirintul de oglinzi se pierde in limbul de foc al tacerii

Tu, fiinta cu sufletul de papirus, porti viciile si virtutile pe umerii tai diafani de argila

de fiecare data cand imi inchipui cum e lumea ta scriitura ma dizolva intr-o urbe pavata cu metafore-lant

a ivi oameni din cuvinte si a-i insera in venele proaspat deschise ale fictiunii

esti pe insula ta neexplorata, indepartata de birou, re-descoperind cartografia gandirii

desi visezi la o pisica albastra, cu dintii mov si capatul cozii verde, cuoja pe mustati si un zambet ce dispare ultimul... Alice, da, esti Alice din reveriile mecanice, joc de copii in retina amurgului gol

nu ai ratat nici o ocazie de a fi trista, a stors amarul din fluvii si oceane, ai muscat hulpav din otrava vremurilor pentru a-ti retrai tristetile

a tenul selenar, plagiat din partea mata a cerului, incat mi-e frica sa o ating atunci cand te visez bej, cu lumanari parfumate in loc de ochi

ai buzele tumefiate de metafora, fiece sarut pe care ti-l fur e un nou poem

te vad intr-un miez de terasa, invaluita in jazz si cafeaua pe care nu pot sa nu ti-o atribui

Alice... imi place poza ta cu maci, as vrea sa o pot picta in stil Klimt

cum ai reusit sa porti apusul sub limba? il aveai prins in miscarile serpuitoare ale unei panze de paiangen inedit, unicul de care nu ti-e frica, pentru ca are ochi e cerneala mov si pentru ca nu are umbra atunci cand se reflecta in palmele oglinzelor

rog ingerii sa te sarute pe gura, Alice, in pielea ta rosie, cu picioarele muiate in lac si inima strapunsa de visare, te las pe o margine de evadare in lume de mit si pelerinaj in scriituri transcendente, in care vei plonja curand uitand pentru un timp de retina pestrita a calculatorului

bon voyage, Alice