despre dragoste in lung si-n lat

dragoste in sus

dragoste in jos

dragostea nu se cumpara. decât cu cadouri scumpe. foarte scumpe. cele mai scumpe. nu o fi oare dragostea lucrul cel mai pretios din viata? nu merita sa dam totul pentru? sau poate ca cheltuie cei care nu mai au dragoste de oferit. 

your children need your love, not your presets zice un verb proverb englezesc perfect valabil si pentru ziua asta mic-burgeza, romeojuleitita, insirata pe toate panourile pulbicitare, ignorata de snobi, luata cu asalt de ignoranti (cel putin dupa parerea unora). o zi ca toate altele. si daca dragostea merita pusa la loc de cinste in fiece zi, oare nu e astazi un motiv in plus, dincolo de afisele comercial-capitaliste ale yankee-lor (spirit valorizat cu atâta ostalgie de unii facebook-isti), sa punem dragostea la loc de cinste. 

dragostea e un moft

cu cât mai mult iubesti, cu atât mai putin esti iubit. si dincolo de mitul romantic (care astazi se masoara in telenovele si lovele), este un fel de canapea cu perine, iubesti si e bine asa. dragostea e o bautura incendiara, mojito cu sex si mahmureala si a fi sau a nu fi si contraceptive controversate si glume si frica de a fi singur. mai bine singur decât prost insotit isi zic unii. pe dracu, oricât de superioare animale am fi tot suntem animale sociale. iar dincolo de capul vârstei 35-40 bunele sperante rar sunt asociate cu lentilele de borcan ale singuratatii. si orice independenta orâte ifose si-ar pune in jur, tot la o coapsa frageda viseaza. 

si totusi in acest miez de iarna, cu atâta alb in jur, cu fulgi cazând maiestuos un vesnicul lor dans, în ciuda avioanelor priponite pe pista de decolare, a trenurilor intarziate, si a saruturilor metalice a automobilelor debusolate, sub ploaia de injuraturi poliglote, ce ar fi lumea daca nu ar fi dragoste in ea. daca nu ar fi mici iubiri, melodramatice, mari sacrificii si overmachiaj si mahmureala si sentimente pentru tote gusturile si pentru toate masurile (a se citi la figurat ;-)

dincolo de jocurile discursive, dragostea da peisajelor de iarna aroma imbatatoare de fericire. asa ca nu mai stati pe gânduri, iubiti-va tujur. sarbatoare picanta si un poem, sa va-dragostiti si mai mult de frumos

să ne iubim, chera mu, să ne iubim tujur

că mâine vom fi pradă inundaţiilor, surpărilor de teren, beţiilor crâncene,
că mâine un ieri cu labe de păianjen de fân îţi va umbla în cârlionţii de flori ai coiffurii
zăpăcindu-te, ambetăndu-te . . .
să fim tandri, bâigui poligonul căţelu lipindu-şi irişii
de şoldurile voluptoase ale autobazei filaret
să fim tandri, singurătatea mea, ciripi indicatorul de sens giratoriu
să fim tandri, mai zise o muscă.
primăvara ne lingea ca un pechinez pe faţă, pe mâini
ne făcea să ne întrebăm ce gust om avea pe limba infinită a nopţii plină de autocare şi stele,
primăvara ne mângâia depăşind uneori limitele maternităţii sau prieteniei nevinovate
arătându-şi provocatori sânii reci sub jacka ei de turcoaz jerpelit
oh, mai rămâi, şopti lustra către o scamă de pe covor,
nu vrei să te urci la mine? bem ceva, ascultăm muzică, îţi arăt biblioteca . . .
nu vrei să rămâi în noaptea asta la mine?
să ne ţinem de mână, îi spuse un medic primar de la spitalul emilia irza
iepurelui de tablă din vitrina cu jucării.
să ne iubim, să ne amăm, să creştem şi să ne înmulţim
cântau tergarulile şi velurul, drilul şi chembrica pe gabroveni
le răspundeau până la răguşeală plutonierii şi norişorii
să facem chestia aia, gâfâiau frizeriile.
ca nişte becuri electrice legate în serie
nervii plezneau pe antebraţ, venele se umflau pe torace,
în nări analizatorii mirosului îşi încuiau paltoanele în dulapuri
şi indicele de refracţie îşi halea sandviciul cu carne de pui
în holbarea perversă a ochiului.
ce de ocheade, câte accidente din neatenţie,
conturi încheiate, polite plătite,
îngeraşule, strănuta plămânul când se privi în oglindă
şi văzând în urma lui o uzină.
primăvara ne întindea pe pâine felia groasă de televizor
mintea noastră era îmbâcsită de proiecte de agrasiune, deja vedeam microcosmosul împânzit de tranşee,
deja visam la putere, la krakatit, la mirosul de blană de vulpe al omului invizibil
la ochii catifelaţi ai omului care trece prin zid…
creierul nostru îşi amintea de când stătea ghemuit
de când pulsa, de când palpita, fojgăia, colcăia, mişuna, şerpuia
antebratul îşi defula în aerul slăbănog sentimentul de a avea pene,
urechea – sentimentul de a fi auzit boncăluitul triceratopsului
şi bulele de hidrogen pleznind malaria peste faţă.
ai încredere în mine, gânguri flora întestinală
întinzându-se voluptos în braţele groazei
care purta în acea seară un costum simplu, cambrat, tineresc,
dă-mi un pupic, se ruga anabolismul de catabolism,
crudelo, nu mă chinui, rânjea maxilarul spre maxilar.

venea seara, oraşul se anima,
venea noaptea, străzile sfârâiau ca sifonul,
să fim tandri, loz necâştigător, să fim tandri, bătător de covoare,
să ne iubim, robinete, să facem excursii, mapă de plicuri!
în rochii de moloz şi nuiele verzi, de mezeluri şi de brânzeturi,
spoite cu vodcă şi motorină emoţiile ieşiseră la agăţat.
prin ganguri şi pasaje acoperite cu geam colorat
câte un pisoi zgâria în lădiţa vreunui dafin
şi în berării ospătarele se lăsau deşurubate de vii contra cost.
să ne iubim, unamuno, nebuno, să ne iubim, chera mu,
şi apoi să ne-nşelăm cu chibritele, cu patentul, cu pasta de dinţi,
să ignorăm influenţa exercitată în psihicul nostru
de complexul lui grozăveşti.
primăvara priveşte galbenă prin stratosferă, gâdilată de ozon şi de ioni,
să ne cunoaştem mai bine, melcule, zice,
să ne îmbrăţişăm, depoule, hârţiuto, tomberonule
iar noi la ţâşnitoarea din capătul aleii alexandru ne stropeam unul pe altul cu apă
chiar lângă policlinică, şi până şi copacii
miroseau a dentist.