Dor. Apologia unui cititior de bloguri pe ritm de aripa de corb

Dorul începe pe străzile unui tarâm care nu a avut timp sa inventeze absolutul. Nici macar un capat de absolut, miop, obsedat de jurnalul cu scrieri (pre)pubere. Confesiile unui fals singuratic. Miez de noapte. Varf de ac pe trupul de papier maché a flegmaticului timp. Dincolo de gaura minusculă de care iţi lipeşti ochiul drept se deschide un microcosm inedit. Imagini zidite verdical în palmele tremurânde ale clepsidrei. Un cititor holbandu-si tricolul cu Che la semantica pestriţă a unui mesaj cu ambiţie de scriitura, un adolescent adormit la prima fraza din Timpul tregasit. Respiraţia lui incetinita încă mai atinge aura cuvintelor. Un cuplu imbatat de dorinta. Un altul înrobit de Gardel. De la tangoul fizic la cel metafizic doar doua etaje pe verticală. Un blogger la etajul cinci îşi stoarce gândirea indignata agasat la greu de rockerul cu boxe noi de vis à vis. O dragoste mimata, dincolo un adulter sorbit pasional în clarobscur cu clarul de luna aruncat la cos, manifesturi nescrise şi legi netatuate pe retina curiozitaţilor diurne.

Dorul incepe ca o dragoste şoc, când ţi se sparg ideile de aura imensa a persoanei din faţă şi afişezi un zâmbet molipsitor taxatoarei care îşi croieste amărâtă drumul printre multimea beata pe ritm de troleu agitat în timp ce ţie (cititorule, mon semblable, mon frere) îţi curge metafora pe urechi şi temperatura sare la extremă de parca ai fi avut timp sa te metamorfozezi prin numaistiuce metodă kafkiană într-o dună de nisip incandescenta sub soarele ecuatorial. Sintaxa cotidiană ciuruită de gânduri şi imagini fără precedent în măduva gri a strazilor uniforme. Timpul se opreşte în loc în faţa dorului de neant. Dorului de absolut. Pentru că ieşit în stradă din snopul de călători, urmezi momit mişcarea şamanică a coapselor… ochilor fără a remarca că dorul te pândeşte inarmat la colt.

Leoaică tânără… Un necunoscut recita absent un poem. Străzile se prabuşesc sub paşii tai, sub povara dorului prin zeci de labirinturi-alefuri-subterane-cercuri-ale-infernului prin lumea underground unde necunoscuţii caută timpurile în amprenta unui varf de ac şi trupe necunoscute la comanda unui monarh nefericit, îţi pun în scenă fragmente din viaţa ta de ganditor hoinar vrajit de culoarea metafizica a miezului de noapte. Aci esti tu citind romanul cu sturctură circulară. Dincolo sorii îşi etaleaza apusurile de 44 de ori în fata pupilelor tale diluate-n extaz. Ceva mai departe - tu prăbuşit în infinitul iubirilor fără sfârşit, cu părul zburlit şi creierul tumefiat de dorinţă. Tu întâlnindu-te cu soţul unei amice care îţi face semn zicându-ţi că eşti foarte activ pe fb. Tu descoperind-ţi pasiv primele riduri alături de soţia cu şapte straturi de remedii antivârstă administrate convulsiv în jurul ochilor atât de dragi ţie. Tu dând bieneţe epifaniilor, exasperat de reiterarea pronumelui propriu (la persoana a II-a singular) într-un singur discurs, legandu-ţi şiretul la pantoful stâng în faţa morţii, petrecându-ţi revelionul cocoţat pe cel mai înalt pod din oras sub care se topesc doua râuri într-unul singur, la pas cu dorul de absolut sau la un pahar de vorba cu o veche beţie juvenila când ai întâlnit-o pe Alice şi prototipul ei real care până şi în clipa de faţă agită alchimic cuvinte din diferitele limbi pentru a extrage poezia din ele.

Sta dorul si te priveste cu chip de melancolie dantesca cum traversezi viata zidita în continuiteatea parcurilor unde realitate transcende în scriitura, iar scriitura capata aripi pentru a se ridica spre sori si stele si a se risipi icarian în tablouri regorgitând simboluri i-conice cu plugari, corabii si mări în care se sting vocabule încinse de traiectoria caderii.

Dorul de a evada iţi umple întreaga fiinţa. Evadare de sine, evadare din sinele altora, dubla dimensiune a evadarilor metafizice dintr-un germene de dor în care erai regele al universului. Tentatia de a te lasa purtat de transcendenta spre alta dimensiune a lumii, a dorurilor necunoscute. Desncindere in vis, nou itinerariu de descoperire precolumbiana in mrejele unui continent de taceri ancestrale. Vise la patrat. Patrate in cerc. Genii impregnati de imaginea madonelor terestre imobilizate în gravitatea unui peisaj jurasian. Madone captive între relieful sfumato dincolo de intangibilul lor surâs si un perpetuum mobile de guri casca. Patrate topite in monopolul unei culori totale. Dictatura cromatica fara sorti de izbânda. Tablouri pictate nervos. Convulsii artistice aruncând frustrarea de a nu putea proiecta dorul într-un şir de imagini fără titlu în care decenii în şir criticii de arta îşi holbează monoclurile ivind comentarii sadite avar in oasele fragile ale onomatopeelor cu sens multiplu.

Şiruri de dor de la romantici la postmonderni, de la posibil la imposibil, de la urbe lacustre la pitorescul Sciţiei boguslave. Visate pe mal de râu şi creastă de munte. Dor pe muchia ultimei publicatii cioraniene traversând maruntaiele luminii pe o banca de plastic intr-un vagon de metro, fata in fata cu un reformat de epoca noua a carui tidva se agita, de parca nu mai stiu ce zeitate antica ar trage de celalalt capat al firului câştilor. Faţa pierdută a celui de alaturi, prabuşită în substraturile muzicii. Dorul cititorului nu mai are margini. Se ridica brusc si incepe să alerge prin trupul şerpuitor al vagonului. Deschide frenetic uşile. Una dupa alta. Cartea cade pe podeaua metalica facând un zgomot apocaliptic. El însa continua să alerge şi în nebunia cursei i se risipesc toate dorurile din mâini. Însa puţin îi pasă pentru că un dor mai puternic îl face să parcurgă, vagon dupa vagon, trenul în mişcare accelerată, să lovească nervos în utima uşa metalică cu semnul interzis lipit grav pe geam. Un dor căzând pe sinele fără sfârşit ale subsolului prost luminat. Sunetul de oase frânte nu par să-l oprească. Necunoscutul sare ars şi continua să se mişte mai repede parca, ca şi când promisiunea de a-şi urca dorurile la cer (la care dintre ceruri?) i-ar anima mişcarea continua.

Într-un miez de urbe circulară, unde toamnele îşi animă cu gravitate ultimele culori incendiare, am întâlnit dorul unui cititor de bloguri decis să evadeze. L-am întrebat pripit calea spre capătul tunelului (oare pentru a-l urma?). În loc de raspuns însa am pierdut firul narativ în privirea lui agitată.

Mâine vei citi într-un ziar cu pagini color cronica dorului disparut. A reuşit oare să urce la cer?…

Sodomizarile imaginarului (moldav) cu repere surrealiste

Nu scriu tot timpul în româna pe blog (din mai multe considerente), însa de fiece data când revin la dulcele grai matern este A) în urma unui impact neplacut cu realitatile inchizitorii de pe mirificul picior de rai (iertata fie-mi ironia) si B) pentru ca vizez un public vorbitor de limba româna.

Or, acum m-a dat peste cap discursul ultrapopulist al unui preot ce striga pre toate limbile media sodomizarea continentului moldav. Adica carevasasiza legea cu bucluc menita sa promoveze drepturile minoritatilor (inclusiv sau mai ales a celor sexuale) ar arunca noroi in aura imaculata a tarâmului nostru. Halucinanta imagine. La inima dilatata de indignare si fluxul de adrenalina, gândirea cauta stupefiata repere, gruntele de adevar ratacit intr-un discurs stilizat à la inchizitia iberica haut de gamme.

Din sertarele memoriei sar vagi asocieri cu Pendulul lui Foucault de U. Eco si procesul templierilor, acuzati si ei de sodomizare (insa ignoranta regala a lui Filip al IV-lea isi gaseste o umbra de scuza in tenebrele epocii si/sau in avaritia maiestatii). Mai erau digresiile sodomizarii ce mobileaza freudian unele din picturile lui Dali (desi banuiesc ca pâna si unuia ca si geniului lui extravagant i s-ar fi rasucit mustata la un asemenea discurs). Sigur referentialitatea biblica nu poate fi ignorata. Doar ca in gura preotului cuvântul se vrea (si eu sper asta atât pentru publicul tinta, cât si pentru cei ce stau dincolo de tinta cu pricina) un transfer de sens, adica legea asta picanta ar fi un fel de dezonoare pentru intreg neamul omenesc (a se intelege moldovenensc) incorsetat intre Prut si Nistru. 

Si aici nu mai rezist, pentru ca in Basarabia e belsug de orice, numai nu de demnitate si onoare (sic)! Adica (si aici atentie, urmeaza o fraza prustiana) intr-o tara in care unde esti intâmpinat cu mutre acre in transportul public, magazine etc, unde ti se mestica flagrant de incorect o româna precara bântuita de rusisme pe care trebuie sa mai ai si rabdarea de a o scoate (cu arcanul) din interlocutorul verde de placere (o fi verdele de semafor, unda verde a bilingvismului paradisiacohelvetic la care râvnim si noi asa de mult??), unde se merge la servici in fiece dimineata conform metodei scrumbie (adica cu mutra piftie pe suprasfata geamului din spate al troleibusului), unde câmpurile pitoresti cu solul de poveste se acopera constant cu o coaja de plastic, unde de te impinge norocul sa pasesti dincolo de capitala reînveti supravietuirea în microbusurile (derivate de la substantivul microb probabil, foarte motivat de altfel) cargo pe care o proasta metamorfoza le trece la categoria de transport public, unde… uf ca am obosit de atâta imagini trecute in fast motion in aceasta fraza cu ghinion. Nu zau, în tara asta unde totul, dar întradevar TOTUL e gata sa-ti întinda nervii struna, poate sa lezeze doar o lege antidiscriminare?! De ce o fi creat (evolutia sau creatorul, las la discretia cititorului optiunea acestui text interactiv) tarile tinere (adica cele recent re-create) asa de fragile. Zau, noi astia de aci, atât de ahtiati de mitul european, plutim în asemenea hal în ignoranta? Si cum s-a facut revolutia twitter, unde s-a risipit comunicarea in timp real si MAI ALES  impactul acesteia asupra opiniei publice?

As dori sa-mi fie înteleasa corect indignarea – nu astept un salt calitativ în evolutia de mentalitate (poate prentru ca am obosit a astepta sau exigent fiind asteptam mereu prea multe), nu astept ca revenit în tara sa plutesc în sfera idilica a spiritului critic racordat 100% la spiritul timpul sau ca manelele si alte deseuri sonore din maxitaxi sa fie inlocuite cu ritmuri de Carlos Gardel. Dar nici cu sodomizari draga doamne. Or, reactiile de acest tip par mai degraba regrese de tip medieval, involutii vertiginoase, frânturi în gândire cum numai în romanele antiutopie poti gasi. Si, bine, am mai întâlnit colegi care ieri se îmbatau cu existentialism camusian-sartrian la litere si dupa transhumanta din turnul de fildes zbierând discret lozinic antitotcevrei (inclusiv antilegi cu scaun la cap) cu trimiteri fara precedent de la scriptura la sfintii parinti.

Oare ce ar trebui sa se întâmple ca sa ne trezim din astfel de gândire letargica, sa ne trezim din realitatea siropoasa a talk-showurilor ce declina jocul de-a politica (a se intelege cacofoniile politice din tarcul (a se citi parlamentul rm)) si inicitanta sete de murder (pe care massmedia autohtona o cultiva cu mult succes) si o sa invatam a pune creierul la bataiei in timpul discutiei.

Or, culmea în tot acest epos e simplul fapt ca Moldovenii se plâng mai tot timpul ca sunt neglijati, lezati, discriminati de cine vrei si cine nu vrei de cum trec hotarele tarii, iar în tara discrminam ca-n codru, gata sa scoatem buzduganele (fie si cele imaginare), dam în cap diferentelor si celor diferiti (a se considera faimosul episod când un cetatean moldovean (de culoare) naturalizat de ceva timp de autoritatile basarabene, în timp ce protesteaza este mirosit de un vice ministru de externe si îndemnat sa mearga sa se spele pentru ca miroase urât). 

Adica ce fel de popor tre sa fii sa nu te sodomizeze, pardon lezeze, atunci când se calca pe cap celui ce nu este ca tine si unde te simti scandalizat doar de umbra unui proiect de lege. Sa fie oare falimentul geopolitic rm (a se citi rm cu majuscula) un faliment social si chiar un esec national (in cazul in care exista o natiune moldava)?

Acu revenind la oile noastre (sodomizate), daca respectivul (cel cu discursul impermiabil) se simte vexat de legea picanta nu are decât sa-si faca valizele si sa migreze spre zonele îngustate mental ale planetei (sau pe planete Doga unde se ofera cu atata generozitate spatiu celor ce sunt indignati de realitatile mioritice), sunt sigur ca îsi va gasi multi adepti acolo. Si chiar daca multi imi atrag multe fulgere (fie ele si virtuale) pe piele mea de blogger sincopat, sper ca aceste gâduri sinos asternute la miez de noapte sa mai dilieze câtiva milimetri din glorioasa si invincibila indiferenta a imaginarului mioritic.

PS : text scris la 7/12/11 la 2:45 

PPS : cel putin Dali a efectuat un transfer de vizual de sens la vocabula scoop din discursul eccleziatului indignat ;-)