ziua (d)rapelului. framântari (patriotice) de minte

e dimineata din nou in moldova ca sa parafrazam un spot electoral moldomioritic parafrazat si el din retorica yankeelectorala (a se citi filalt plagiind voice off-ul lui reagan). mai deunazi a ajuns ucazul în scolile din provinciile mai indepartate, mai ieri s-au pus profii pe descarcat imnul de stat (in ritm de mers alertat) si cu flasca plina de intoniatie patriotica au inlorit careurile intricolorate de la un capat la altul al tarii. s-au recitat poezii si discursuri cu de-a sila. frumos, ca lumea, ca de ziua (d)rapelului.

e dimineata din nou in capitala noastra europeana unde aproape eminescian, la mijloc nu de condru des, ci de pmna a iesit lupul înstegat mai rau ca in fabulele lui donici. tot frumos, ca lumea, cu tot cu discursul lu' marian ilici. adica diferenta in luarea de parte a rerspectivei faune politice nu prea variaza de ecourile (inca vii) a intrunirilor benevole cu de-a sila sub culoarea omniprezenta a unei epoci care tot intarzie sa apuna (a se citi de câte ori poate fi reparat monumentul lui lenin din donduseni si câta vopseau poate sa mai inveasca pe trupul metalic al top proletarului rabadrea ajunsa la capat a noii generatii).

e dimineata din nou pe toate meridianele media din mda. se cânta, se joaca, se transmine. (d)rapel national, oarecum intârziat. ca sa mai regasim si sa punem impreuna cioburile de patriotism. si, vorba nemestecata blogerului, sa ni se umfle rânza de moldovan (a se citi bineînteles român si punctum) nu doar când pasa lautaru' se vaicata ca o sa plece la anul la kiev (si sa declinam bietul artist si asa declinat prin logica colturoasa a limbii lu' shakespeare (a se citi simplu - five mistakes while writing a four letter word ;-) prin care debordeaza ceea ce avem noi mai bun - firea noastra de neam primitior - veniti la mine acasa daca vreti sa vizitati something worth to be visited). pentru consolarea orgoliului national a se tine lua in calcul ca engleza innei, cea de innebuneste dance-floor-urile din vest e si mai proasta (chair si decât insasi interpreta).

e diminieata din nou si dincolo de picioarele de rai. si stând asa punctul (aproape) extrem de vest al tarâmului helevetic, ma tot intreb de ce domnule la astia plini de tot si de toate, care numai la drapel nu ar trebui (din punctul unora de vedere) sa se gândeasca, stau drapeluridrapelutzesteaguricuinsignahelvetica mândru agatate pe la fereastra, pe la casa, pe la balcoane. ca sa nu va mai apuce curiozitatea sa mai numarati si celelalte drapeluri agatate p-aci : spaniole, portugheze, italiene si câte altele (care pe picioarele plaiurilor noastre ar da mai mult decât sigur foc la patriotismul unora...). alfel zic suntem unde suntem dlor pentru ca s-ar fi cuvenit sa avem ziua de azi acum doua decenii. si de atunci in fiece dimineata si seara si tot asa.

va fi dimineata si maine in moldova. si ma întreb câte (d)rapeluri vor mai râmaine maite sa-si fluture naiv si simplu cromatica in suflarea primavaratica a zefirului (a se citi câte în afara de cele oficiale).

cu ziua drapelului, drag(c)ilor (a se citi sa aveti o zi a dRapelului, fie ea si pe sfârsite, care sa va inspire si sa va rascoleasca macar cât face tot kitschul eurovizionului pus cap coada). 

si dumnezeu a creat blogerul. parabola numerica.

si dumnezeu a creat blogerul.

din incrucisarea computerului si creierului uman. rezultatul e aparitia prodigioasa a unui specimen viata caruia se deapana intens intre doua poluri - online si offline. actualitatea este pâinea sa cotidiana. indignarea si contrazicerea embrioanele inspiratiei sale. adica blogerul ca atare nu e un specimen foarte pretentios, se aclimatizeaza usor si, in afara unui efort intelectual reiterat ce il poate desprinde din amazonia numerica întru al scoate la limanul unui pozitii bine definite, vechea dilma dintre forma si fond nu par sa il preocupe prea mult.

blogerul poarta ochelari indiferent de gratul sau de miopie, ochelari roz, mov, lilas (desi denumirea nu defineste obiectul ca atare). a se tine cont de faptul ca ochelarii unor blogeri sunt pur si simplu cele doua vocale din vocabula cOOl inramate constiincios peste privirea inculpatului. 

blogerul se vrea adesea o sursa de informatie alternativa, se maingaie cu imaginea de hamlet numerizat preocupat de oasele adevarului (in caz ca s-o fi împiedicat deja într-un volum de opere alese de shakespeare în scurta lui existenta) si se pierde in jungla semenilor sai ca intr-un spatiu public infinit, cuptor cu microunde accelerate pentru faurirea noilor opinii publice. 

pe când, de fapt, pus in fata timpului este un candid al societatii postindustriale. ca tare s-ar mai fi amuzat voltaire pe seama blogeritului. insa sa nu ne indeparteze filozofatul unora de la oile parabolei noastre. 

blogerilui i se poate a aplica criteriul vârstei, care nu echivaleaza neaparat cu surplus de calitate in exercitiul de scriitura numerica. adica ca si la cei care isi deapana viata in eterne offline-uri fara a banui existenta unui univers numeric, la blogeri vârsta vine uneori neînsotita de multasteptata intelepciune.

cert este faptul ca exista blogeri in devenire, cei de-si ascutesc condeiul, incearca diferite arii tematice, realitati-actualitati. reactia de baza e cauza efect - am auzit am scris vs am scris mai bine vs am scris mai incisiv.

urmeaza blogerii de mijloc, cei de sunt literalmente situati in enclava teritoriala dintre primii si ultimii. astia sunt afirmati. viata lor e intre online si offline. actiunea-reactiunea mai cu mot. au o pozitie definita si sunt bineinteles in scriitura lor infloreste un stil care indiferent de anotimp poate sa inspire pe cei din jur.

ultimii sunt blogerii incisivi, viata lor coarda intinsa intre online si standby. se deosebesc simplu de ceilalti prin cearcane gravate de insomniile virtuale si dependenta de cafea. au stil copt, ready-to-eat insa a se consuma cu moderatie, pentru ca nu tot ceea ce e comestibil e si cerebral digerabil. ca sa nu mai zic ca in nenumaratele siruri indiene de blogeri de spita, cei de fac sa tremure regimuri politice, si devin o sursa de informatie opusa dictaturilor, mai exista si cei care isi persevereaza in lingerea blidelor, a cizmelor si a alor verso-uri ale respectivelor regimuri.

mai sunt si cei care se complac in a tulbura apele numerice, a se complace in decriptarea procedeelor de conspiratie guvernamentala etc., cei care de practica cultivarea informatiei speculative, care in fond tot a lingere de cizma miroase. 

imbucurator este faptul ca blogeritul, un hobby de omorât timpul liber este de fapt acel accelerator, adica sut in fundul presei locale, care se vede oarecum nevoita sa evolueze. sunt jurnalisti care sa apuca de blogerit, blogeri ce sa apuca de jurnalism, unele bloguri devin sursa de inspiratie, altele de informatii spre deosebire de vesnicele protvuri ale cotidianului nostru care ne tot declina topoare pasionale printe botezuri siliconate. te uimeste uneori cum o mâina de tineri pot face din pasiune ceea ce unii jurnalisti nu reusesc nici macar din datorie. 

si dupa toat aceasta digresiune lirico-epica dileama hamletiana in versiune postindustriala to blog or not to blog that is the question nici nu se mai pune. pentru ca pe lânga presa de bulevard, manipulare media, spalare de creier mediatizata, dumnezeu (las la discretia cititorului identificarea demiurgului) a creat blogerul. acum ramaîne pe umerii timpului alegerea grâului de neghina. meanwhile, the show must go on

PS : important este, vorba unui distin scriitorului român, ca ei sa se nasca din mareele cotidianului înainte sa moara 

chronique d'une insomnie matinale

une fois de plus le bruit insupportable de la chambre voisine te réveille en pleine nuit
quatre heures et demi... encore une nuit gâchée
à ton âge l'insomnie laisse impitoyablement des traces sur ton visage qu'aucun fard au monde ne saura plus caché
t'as froid t'as soif tu te retrouve une fois de plus dans une fade chambre d'hôtel dieu sait dans quelle ville du monde
une carafe d'eau à côte lit tu l'as presque renversée heureusement pour toi il y en reste encore de l'eau pour te désaltérer
tu bois les secondes se dilatent les heures pâteuses fondent sous tes yeux comme dans la toile étrange de cet artiste excentrique dont la moustache pointu te rappelais celle de Vélasquez

tu te rappelle que je ne sais plus quel bruit t'a réveillé et furieuse tu frappes contre le mur
qui est donc ce salaud qui ose te réveiller à quatre heures du matin
tu t'habille pendant de longues minutes et te dirige ensuite vers la fenêtre que tu ouvres comme d'habitude afin de mieux pouvoir respirer
la fraicheur matinale te fais du bien tu fermes les yeux et tu entends encore le bruit qui t'as réveillé
mais c'est l'ouverture du sacré du printemps
oui c'est ce morceau intense qui te plais tant chez Stravinski depuis que ton nouvel ami mexicain t'as offert un nouveau CD enregistré à Londres
et c'est à ce moment même que tu réalise que ce bruit musical qui t'as impitoyablement jeté dans les bras de l'insomnie ne venait pas point de la chambre voisine mais de ton rêve "de mon rêve..."
cette découverte te donne des vertiges et tu a juste le temps de te déplacer à côté de la chaise la plus proche et de t'y écrouler... désolée...
devant tes yeux le soleil levant étales ses couleurs épaisses annonçant un nouveau jour printanier
autrefois tu aimais t'imaginer le soleil levant en noir et blanc comme dans ces long filmes muet qui ont fais la gloire de Hollywood
colorer ce noir et blanc matinal était pour toi un délice chromatique imaginer le soleil rouge, rose, bleu marin étalant ces couleurs, sa lumière diaphane sur des montagnes, sur la surface lisse de l'océan, sur les rues endormies des studios de cinéma comme dans un Warhol total


mais aujourd'hui la sonorité cauchemardesque de tes rêves te fais tressaillir te colle sur une chaise devant la chromatique matinale d'une ville inconnue et cela te fais éprouver ce qu'à ton avis a dû éprouver le voyageur égaré dans la ville des chats de l'histoire que Tengo lisait à son père
cette histoire que t'as relue plusieurs fois dans l'opus populaire d'un nippon ressemblait bizarrement au récit de voyage de ton nouvel ami mexicain aime te raconter ce village abandonnait dans les Pyrénées ou il n'habitait qu'un seul couple, les seuls habitants qui ont refusé de quitter leur maison il se fait que par je ne sais quel miracle un nombre impressionnant de chats se sont installés dans les maisons voisines ton amis te montrais les croquis de chats des chats sur le toit des chats allongés sur le seuil des chats qu'il s'amusait de colorier d'une façon irréaliste en vert ou rouge ou encore couleur aubergine et dont un seul te semblais réussi un chat turquoise que tu t'amusais d'appeler Ulysse car tu le voyais flâner dans les rues de Dublin

tu te sens seule au monde, en proie aux scénarios d'une Miss Havisham contemporaine autrefois muse des critiques et metteurs en scène hollywoodiens, aujourd'hui prisonnière du théâtre, un genre que tu considère comme inférieur que tu considérais... passé, présent, le temps s'engouffre dans tes idées même l'image du chat turquoise

et alors en regardant le matin s'afficher sous tes yeux, les rues ou les gens rient, s'embrassent, s'attendent, chantent ou tout simplement sont heureux, tu te promets que tu vas faire tout à l'heure ta valise et tu vas retourner dans la contrée ou tu te sens calme
c'est l'heure du café et tu remets ton évasion à demain car aujourd'hui les secondes se dilatent les heures fondent comme dans la toile étrange de cet artiste excentrique dont la moustache pointu te rappelle un autre artiste aujourd'hui tu veux ton petit café

Alice invente la lumière

dans son geste, dans son corps. Comme une madonne du quatrocento, son regard - source de lumière mystique.

Elle invente le matin clair-obscur, sur une petite mansarde au bord du lac, petite espace ou elle entasse avec beaucoup de peine tous ses poèmes sur les rues inconnues de la ville lacustre.

La lumière est descendu dans son corps là ou elle et ses poèmes l'attendais le moins

On n'attend jamais la lumière lorsqu'elle vienne, car chaque fois qu'on l'attend elle ne vient jamais.

Ce printemps cosmique et inconscient est source de lumière pour Alice. 

Elle réitère ses balades nocturnes, tapissant sur les murs de la ville lacustre des poèmes sans fin, transhumance des mots vers la lumière. 

Son regard se perd dans les couleurs pastel d'un matin printanier. Ses mains s'enfoncent dans un petit volume de Rilke. 

Alice assise au bord de la rivière. Filiforme. Son regard lumière reste fixé sur la trajectoire de grâce d'un couple de cygne. Elle les regarde longtemps. Elle me demande pourquoi les humains ne sont pas comme des oiseaux. 

Il y a longtemps, on a écrit ensemble un poème. Malgré nous. On étais trop envahis par la lumière sorcière de la lune. Un texte écrit ensemble est un lien à jamais. Plus qu'une collision physique des deux corps errants. Je me perd dans la lumière de son regard. Au delà des rayons clairs, les mots sont chez eux. Ils prennent leur source dans les illuminations d'Alice. 

Alice invente la lumière au bout d'un texte dont le début se perd dans la fin. Au bord d'une longue rivière d'écriture elle est assise pour une méditation qui ne tardera pas à finir son temps magique. La lumière est déjà très proche.   

a city of blind dreaming or why is our beloved capital less european than we consider it

the amazing yet official entrance of the National fine art museum
l'incroyable entrée officielle du Musée de Beaux-Arts

city patrimony protected by the administration, what about protecting from those who only pretend to do it
bâtiment protégé par l'administration de la ville et par le ministère de la culture. trop de protection, n'est pas?

an art corner, the possibility of a new street dimension
nouvelle dimension de la vie urbaine 

yet another protected museum
nouvel bâtiment sur protégé

one of the most important city libraries
une des bibliothèques les plus importantes 

another protected building (the shape on the wall reminds me the map of Ukraine, the offer of a crimean holiday must be a  hilarious coincidence)
drôle de carte de l'Ukraine sur un bâtiment protégé dans le centre ville

untitled (although no comment would be better). sans titre. ohne titel

the possibility of an approximate skyscraper

the europe dreaming must be in the air

which door leads to a civilized world?

city patrimony-patrimoine urbain
a ne pas manquer l'inscription sur la plaque

liberal indifference is as well reflected on the city walls as the communiste one was just a couple of year before
l'indifférence n'a pas de couleur politique et ne rien faire a toujours le même impact sur le patrimoine que l'on soit dans un régime communiste ou liberal

just quelque mots avant de clôturer cet article que j'ai illustré par des photos que j'ai pris en décembre dernier lors de mon séjour dans la capitale moldave. je veux bien que ce soit une ville européenne et tutti quanti, mais au grand maximum cette ville n'est européenne que géographiquement parlant. une petite exception quant même les îlots de pensées, les petites communautés cosmopolites, des gens qui voient loin et qui essayent d'imprimer leur vision à la ville. au delà de ces quelques oasis le grand désert.

PS : for more self reflexion here is a video about our "european" capital... enjoy. yet I see it more like an commercial for tourist et alii. is it too much this effort of pointing out the positive side, much before the real one? voilà une vidéo dont le gommage de la réalité met un avant une ville plus-que-parfaite. sans être trop critique je la trouve tout de même un peu trop idéalisée.

PPS : pour ceux qui vont certainement réagir (négativement) à cet article - vous n'imaginez même pas combien j'aimerais avoir tort...

PPPS En Europe le bonheur finit à Vienne. Au-delà, malédiction sur malédiction, depuis toujours. L'incorrigible Cioran. Et si le philosophe avait raison?  

Dor. Apologia unui cititior de bloguri pe ritm de aripa de corb

Dorul începe pe străzile unui tarâm care nu a avut timp sa inventeze absolutul. Nici macar un capat de absolut, miop, obsedat de jurnalul cu scrieri (pre)pubere. Confesiile unui fals singuratic. Miez de noapte. Varf de ac pe trupul de papier maché a flegmaticului timp. Dincolo de gaura minusculă de care iţi lipeşti ochiul drept se deschide un microcosm inedit. Imagini zidite verdical în palmele tremurânde ale clepsidrei. Un cititor holbandu-si tricolul cu Che la semantica pestriţă a unui mesaj cu ambiţie de scriitura, un adolescent adormit la prima fraza din Timpul tregasit. Respiraţia lui incetinita încă mai atinge aura cuvintelor. Un cuplu imbatat de dorinta. Un altul înrobit de Gardel. De la tangoul fizic la cel metafizic doar doua etaje pe verticală. Un blogger la etajul cinci îşi stoarce gândirea indignata agasat la greu de rockerul cu boxe noi de vis à vis. O dragoste mimata, dincolo un adulter sorbit pasional în clarobscur cu clarul de luna aruncat la cos, manifesturi nescrise şi legi netatuate pe retina curiozitaţilor diurne.

Dorul incepe ca o dragoste şoc, când ţi se sparg ideile de aura imensa a persoanei din faţă şi afişezi un zâmbet molipsitor taxatoarei care îşi croieste amărâtă drumul printre multimea beata pe ritm de troleu agitat în timp ce ţie (cititorule, mon semblable, mon frere) îţi curge metafora pe urechi şi temperatura sare la extremă de parca ai fi avut timp sa te metamorfozezi prin numaistiuce metodă kafkiană într-o dună de nisip incandescenta sub soarele ecuatorial. Sintaxa cotidiană ciuruită de gânduri şi imagini fără precedent în măduva gri a strazilor uniforme. Timpul se opreşte în loc în faţa dorului de neant. Dorului de absolut. Pentru că ieşit în stradă din snopul de călători, urmezi momit mişcarea şamanică a coapselor… ochilor fără a remarca că dorul te pândeşte inarmat la colt.

Leoaică tânără… Un necunoscut recita absent un poem. Străzile se prabuşesc sub paşii tai, sub povara dorului prin zeci de labirinturi-alefuri-subterane-cercuri-ale-infernului prin lumea underground unde necunoscuţii caută timpurile în amprenta unui varf de ac şi trupe necunoscute la comanda unui monarh nefericit, îţi pun în scenă fragmente din viaţa ta de ganditor hoinar vrajit de culoarea metafizica a miezului de noapte. Aci esti tu citind romanul cu sturctură circulară. Dincolo sorii îşi etaleaza apusurile de 44 de ori în fata pupilelor tale diluate-n extaz. Ceva mai departe - tu prăbuşit în infinitul iubirilor fără sfârşit, cu părul zburlit şi creierul tumefiat de dorinţă. Tu întâlnindu-te cu soţul unei amice care îţi face semn zicându-ţi că eşti foarte activ pe fb. Tu descoperind-ţi pasiv primele riduri alături de soţia cu şapte straturi de remedii antivârstă administrate convulsiv în jurul ochilor atât de dragi ţie. Tu dând bieneţe epifaniilor, exasperat de reiterarea pronumelui propriu (la persoana a II-a singular) într-un singur discurs, legandu-ţi şiretul la pantoful stâng în faţa morţii, petrecându-ţi revelionul cocoţat pe cel mai înalt pod din oras sub care se topesc doua râuri într-unul singur, la pas cu dorul de absolut sau la un pahar de vorba cu o veche beţie juvenila când ai întâlnit-o pe Alice şi prototipul ei real care până şi în clipa de faţă agită alchimic cuvinte din diferitele limbi pentru a extrage poezia din ele.

Sta dorul si te priveste cu chip de melancolie dantesca cum traversezi viata zidita în continuiteatea parcurilor unde realitate transcende în scriitura, iar scriitura capata aripi pentru a se ridica spre sori si stele si a se risipi icarian în tablouri regorgitând simboluri i-conice cu plugari, corabii si mări în care se sting vocabule încinse de traiectoria caderii.

Dorul de a evada iţi umple întreaga fiinţa. Evadare de sine, evadare din sinele altora, dubla dimensiune a evadarilor metafizice dintr-un germene de dor în care erai regele al universului. Tentatia de a te lasa purtat de transcendenta spre alta dimensiune a lumii, a dorurilor necunoscute. Desncindere in vis, nou itinerariu de descoperire precolumbiana in mrejele unui continent de taceri ancestrale. Vise la patrat. Patrate in cerc. Genii impregnati de imaginea madonelor terestre imobilizate în gravitatea unui peisaj jurasian. Madone captive între relieful sfumato dincolo de intangibilul lor surâs si un perpetuum mobile de guri casca. Patrate topite in monopolul unei culori totale. Dictatura cromatica fara sorti de izbânda. Tablouri pictate nervos. Convulsii artistice aruncând frustrarea de a nu putea proiecta dorul într-un şir de imagini fără titlu în care decenii în şir criticii de arta îşi holbează monoclurile ivind comentarii sadite avar in oasele fragile ale onomatopeelor cu sens multiplu.

Şiruri de dor de la romantici la postmonderni, de la posibil la imposibil, de la urbe lacustre la pitorescul Sciţiei boguslave. Visate pe mal de râu şi creastă de munte. Dor pe muchia ultimei publicatii cioraniene traversând maruntaiele luminii pe o banca de plastic intr-un vagon de metro, fata in fata cu un reformat de epoca noua a carui tidva se agita, de parca nu mai stiu ce zeitate antica ar trage de celalalt capat al firului câştilor. Faţa pierdută a celui de alaturi, prabuşită în substraturile muzicii. Dorul cititorului nu mai are margini. Se ridica brusc si incepe să alerge prin trupul şerpuitor al vagonului. Deschide frenetic uşile. Una dupa alta. Cartea cade pe podeaua metalica facând un zgomot apocaliptic. El însa continua să alerge şi în nebunia cursei i se risipesc toate dorurile din mâini. Însa puţin îi pasă pentru că un dor mai puternic îl face să parcurgă, vagon dupa vagon, trenul în mişcare accelerată, să lovească nervos în utima uşa metalică cu semnul interzis lipit grav pe geam. Un dor căzând pe sinele fără sfârşit ale subsolului prost luminat. Sunetul de oase frânte nu par să-l oprească. Necunoscutul sare ars şi continua să se mişte mai repede parca, ca şi când promisiunea de a-şi urca dorurile la cer (la care dintre ceruri?) i-ar anima mişcarea continua.

Într-un miez de urbe circulară, unde toamnele îşi animă cu gravitate ultimele culori incendiare, am întâlnit dorul unui cititor de bloguri decis să evadeze. L-am întrebat pripit calea spre capătul tunelului (oare pentru a-l urma?). În loc de raspuns însa am pierdut firul narativ în privirea lui agitată.

Mâine vei citi într-un ziar cu pagini color cronica dorului disparut. A reuşit oare să urce la cer?…

Sodomizarile imaginarului (moldav) cu repere surrealiste

Nu scriu tot timpul în româna pe blog (din mai multe considerente), însa de fiece data când revin la dulcele grai matern este A) în urma unui impact neplacut cu realitatile inchizitorii de pe mirificul picior de rai (iertata fie-mi ironia) si B) pentru ca vizez un public vorbitor de limba româna.

Or, acum m-a dat peste cap discursul ultrapopulist al unui preot ce striga pre toate limbile media sodomizarea continentului moldav. Adica carevasasiza legea cu bucluc menita sa promoveze drepturile minoritatilor (inclusiv sau mai ales a celor sexuale) ar arunca noroi in aura imaculata a tarâmului nostru. Halucinanta imagine. La inima dilatata de indignare si fluxul de adrenalina, gândirea cauta stupefiata repere, gruntele de adevar ratacit intr-un discurs stilizat à la inchizitia iberica haut de gamme.

Din sertarele memoriei sar vagi asocieri cu Pendulul lui Foucault de U. Eco si procesul templierilor, acuzati si ei de sodomizare (insa ignoranta regala a lui Filip al IV-lea isi gaseste o umbra de scuza in tenebrele epocii si/sau in avaritia maiestatii). Mai erau digresiile sodomizarii ce mobileaza freudian unele din picturile lui Dali (desi banuiesc ca pâna si unuia ca si geniului lui extravagant i s-ar fi rasucit mustata la un asemenea discurs). Sigur referentialitatea biblica nu poate fi ignorata. Doar ca in gura preotului cuvântul se vrea (si eu sper asta atât pentru publicul tinta, cât si pentru cei ce stau dincolo de tinta cu pricina) un transfer de sens, adica legea asta picanta ar fi un fel de dezonoare pentru intreg neamul omenesc (a se intelege moldovenensc) incorsetat intre Prut si Nistru. 

Si aici nu mai rezist, pentru ca in Basarabia e belsug de orice, numai nu de demnitate si onoare (sic)! Adica (si aici atentie, urmeaza o fraza prustiana) intr-o tara in care unde esti intâmpinat cu mutre acre in transportul public, magazine etc, unde ti se mestica flagrant de incorect o româna precara bântuita de rusisme pe care trebuie sa mai ai si rabdarea de a o scoate (cu arcanul) din interlocutorul verde de placere (o fi verdele de semafor, unda verde a bilingvismului paradisiacohelvetic la care râvnim si noi asa de mult??), unde se merge la servici in fiece dimineata conform metodei scrumbie (adica cu mutra piftie pe suprasfata geamului din spate al troleibusului), unde câmpurile pitoresti cu solul de poveste se acopera constant cu o coaja de plastic, unde de te impinge norocul sa pasesti dincolo de capitala reînveti supravietuirea în microbusurile (derivate de la substantivul microb probabil, foarte motivat de altfel) cargo pe care o proasta metamorfoza le trece la categoria de transport public, unde… uf ca am obosit de atâta imagini trecute in fast motion in aceasta fraza cu ghinion. Nu zau, în tara asta unde totul, dar întradevar TOTUL e gata sa-ti întinda nervii struna, poate sa lezeze doar o lege antidiscriminare?! De ce o fi creat (evolutia sau creatorul, las la discretia cititorului optiunea acestui text interactiv) tarile tinere (adica cele recent re-create) asa de fragile. Zau, noi astia de aci, atât de ahtiati de mitul european, plutim în asemenea hal în ignoranta? Si cum s-a facut revolutia twitter, unde s-a risipit comunicarea in timp real si MAI ALES  impactul acesteia asupra opiniei publice?

As dori sa-mi fie înteleasa corect indignarea – nu astept un salt calitativ în evolutia de mentalitate (poate prentru ca am obosit a astepta sau exigent fiind asteptam mereu prea multe), nu astept ca revenit în tara sa plutesc în sfera idilica a spiritului critic racordat 100% la spiritul timpul sau ca manelele si alte deseuri sonore din maxitaxi sa fie inlocuite cu ritmuri de Carlos Gardel. Dar nici cu sodomizari draga doamne. Or, reactiile de acest tip par mai degraba regrese de tip medieval, involutii vertiginoase, frânturi în gândire cum numai în romanele antiutopie poti gasi. Si, bine, am mai întâlnit colegi care ieri se îmbatau cu existentialism camusian-sartrian la litere si dupa transhumanta din turnul de fildes zbierând discret lozinic antitotcevrei (inclusiv antilegi cu scaun la cap) cu trimiteri fara precedent de la scriptura la sfintii parinti.

Oare ce ar trebui sa se întâmple ca sa ne trezim din astfel de gândire letargica, sa ne trezim din realitatea siropoasa a talk-showurilor ce declina jocul de-a politica (a se intelege cacofoniile politice din tarcul (a se citi parlamentul rm)) si inicitanta sete de murder (pe care massmedia autohtona o cultiva cu mult succes) si o sa invatam a pune creierul la bataiei in timpul discutiei.

Or, culmea în tot acest epos e simplul fapt ca Moldovenii se plâng mai tot timpul ca sunt neglijati, lezati, discriminati de cine vrei si cine nu vrei de cum trec hotarele tarii, iar în tara discrminam ca-n codru, gata sa scoatem buzduganele (fie si cele imaginare), dam în cap diferentelor si celor diferiti (a se considera faimosul episod când un cetatean moldovean (de culoare) naturalizat de ceva timp de autoritatile basarabene, în timp ce protesteaza este mirosit de un vice ministru de externe si îndemnat sa mearga sa se spele pentru ca miroase urât). 

Adica ce fel de popor tre sa fii sa nu te sodomizeze, pardon lezeze, atunci când se calca pe cap celui ce nu este ca tine si unde te simti scandalizat doar de umbra unui proiect de lege. Sa fie oare falimentul geopolitic rm (a se citi rm cu majuscula) un faliment social si chiar un esec national (in cazul in care exista o natiune moldava)?

Acu revenind la oile noastre (sodomizate), daca respectivul (cel cu discursul impermiabil) se simte vexat de legea picanta nu are decât sa-si faca valizele si sa migreze spre zonele îngustate mental ale planetei (sau pe planete Doga unde se ofera cu atata generozitate spatiu celor ce sunt indignati de realitatile mioritice), sunt sigur ca îsi va gasi multi adepti acolo. Si chiar daca multi imi atrag multe fulgere (fie ele si virtuale) pe piele mea de blogger sincopat, sper ca aceste gâduri sinos asternute la miez de noapte sa mai dilieze câtiva milimetri din glorioasa si invincibila indiferenta a imaginarului mioritic.

PS : text scris la 7/12/11 la 2:45 

PPS : cel putin Dali a efectuat un transfer de vizual de sens la vocabula scoop din discursul eccleziatului indignat ;-)